Arhiva pentru 11 martie, 2010

BEŢE ÎN ROATE PENTRU ŞTIINŢA

11 martie, 2010

După pauza cauzată de retragerea din campionat a formaţiei CSM Medgidia, pentru handbaliştii de la Ştiinţa urmează un program de foc. Primul meci oficial e cel de campionat, de la Timişoara, programat duminica viitoare.
Din păcate, gazdele n-au fost de acord cu programarea jocului vineri sau sâmbătă, un refuz fără motiv. Sau mai bine spus tradiţionalul “uite-aşa, de-al naibii”.
În aceste condiţii, Federaţia Română de Handbal (mai mult…)

Handbal, Challenge Cup: S-au stabilit datele sferturilor de finală

11 martie, 2010

Au fost anunţate datele de disputare a celor două partide contând pentru sferturile de finală ale Challenge Cup, dintre Ştiinţa MD Bacău şi Sporting Lisabona.
Astfel, meciul tur, care va avea loc la Lisabona, în “Pavilhao do Complexo Desportivo Muncipal do Casal Vistoso” va avea loc duminică, 28 martie, de la ora locală 17.00 (19.00 ora României). Partida va fi arbitrată de suedezii Michael Johansson şi Jasmin Kliko, care vor fi supervizaţi de (mai mult…)

S-AU AMÂNAT ETAPELE DIN LIGILE A II-A ŞI A III-A LA FOTBAL

11 martie, 2010

Casa Fotbalului a găzduit azi, 11 martie a.c., o nouă şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.
Printre altele, s-a aprobat:
1. Reprogramarea etapelor care urmau să se dispute la sfârşitul acestei săptămâni în cadrul campionatului naţional, Ligile a II-a şi a III-a, precum şi a jocurilor oficiale de juniori şi feminin.
2. Calendarul competiţional pentru sezonul 2010-2011. (mai mult…)